Proiectul „Tabăra din pridvorul satului” a început în vara 2012 prin organizarea de tabere pentru copiii din 4 parohii sărace ale Arhiepiscopiei Iașilor din județele Iași și Botoșani (Horodiștea; Șcheia, Căuiești; Mironeasa; Bâcu, Cioca Boca).

Majoritatea acestor copii nu ar fi avut niciodată posibilitatea de a participa într-o tabără, de a se juca cu toți copiii din satul lor, de a simți bucuria copilăriei și entuziasmul atmosferei de tabără. 

Iar dacă ei nu au putut veni în tabără, ne-am gândit să meargă tabăra la ei!

Văzând așadar bucuria copiilor din aceste sate și impactul puternic al acestor tabere în viața parohiilor implicate, în vara anului 2013 am continuat proiectul în 8 parohii, iar din 2014 până în 2016în câte 9 comunități rurale. Astfel, au participat gratuit până acum peste 3500 de copii și tineri în aceste tabere.

În vara anului 2017 ne propunem organizarea a 30 serii de tabără, cu sprijinul Departamentului Tineret MMB, pentru copii și tineri din județele Iași, Neamț și Botoșani.

Cei care doresc să ofere donații pentru organizarea acestui tip de activități, pot utiliza datele de mai jos:

 

Mitropolia Moldovei și Bucovinei - Departament Tabere

B-dul Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 14, Iași

Cont: RO15CECEIS0130RON0694909 - CEC Bank Iași 
C.U.I.: RO15711931

.